28 decembrie, 2009

zi de iarna

De dimineata ninge cu fulgi mari si pufosi. A trecut craciunul. Din punctul meu de vedere a trecut o treime din suita sarbatorilor de iarna. A doua "transa" e revelionul cu ziua mea de nastere iar ultima "transa" e ziua mea de nume. Si gata.
A fost un craciun linistit, cald si duios, petrecut "in sanul familiei". Nu a fost "perfect" pentru ca nu am terminat tot ce mi-am propos dar a fost PERFECT in toata imperfectiunea lui.
Pana la urma am avut si un brad natural. L-am instalat in hol. Cand l-am pus in suport m-am ingrozit de cat de ... imperfect era. Bradut de padure de dealuri, ciunt, cu crengi lipsa si cele pe care le avea erau scurte si dese. Dar mirosea a brad. L-am bagat in colt, am pus toate globurile posibile si ceva peteala iar instalatia lumineaza tot holul. Avem cel mai frumos brad de craciun.
Cel artificial din curte l-am impodobit in prima zi de craciun si a rezistat ca orice minune: 3 zile. A avut grija Labuta, catelul nostru jucaus, sa il rastoarne si sa rostogoleasca toate globurile prin curte. Doar steluta a rezistat eroic in varful cazul la pamant acum.
Cu casa curata, impodobita cu ghirlande de brad, globuri si peteala, cu bradul din hol si colinde in surdina am avut cel mai frumos craciun in familie. Doar fulgii si-au facut aparitia abia aseara.

21 decembrie, 2009

un nou craciun



Mai sunt cateva zile pana la seara magica. Incerc sa termin curatenia dar o stare de melancolie si tristete imi da tarcoale. Ma gandesc la anii din urma, la ultimile craciunuri.

Craciunul anului 2004. Pe 21 decembrie eram inebunita ca nu aveam bani de salarii. Si erau 20 de salarii de dat. Am gasit pana la urma o solutie cu un credit pe numele meu. S-a aprobat pe 22 decembrie. La ora 3 eram la notariat. Cu ajutorul Celui de Sus am reusit sa fac si o mica petrecere de sfarsit de an in firma si pe langa salarii sa pot oferi si cate o punguta cu cadouri (o sampanie, dulciuri si globuri). Pe 23 decembrie am inceput sa ma pregatesc de sarbatori. Eram epuizata atat mental, fizic cat si emotional. Pe 24 decembrie mi-am impodobit singura bradul deoarece sotul meu nu era de acord cu "sentimentalismele astea", cu acele de brad natural de prin casa si cu toata agitatia inutila pentru seara de craciun. Dorinta mea de craciun a fost sa am liniste in suflet. Mi-am dorit ca anul urmator sa nu mai alerg inebunita dupa bani de salarii.

Craciunul anului 2005. Pe data de 21 decembrie am dat salariile, am impodobit brad in firma si am impartit cadouri. Toti erau obositi. Fusese un an greu. Deschisesem al doilea magazin si mergea prost iar eu eram preocupata de tratamente de sarcina. Incercam pe cat posibilul sa nu ma enervez in ciuda faptului ca ajunsesem la 120 de kg. Pe 22 eram in firma incercand ca din banii ramasi sa incropesc ceva si pentru casa mea. Pe la ora 12 a intrat un client incapatanat. In ciuda faptului ca scria "vacanta" pe usa vroia sa cumpere. Dupa ce a iesit pe usa am ridicat ochii la cer si am spus "Multumesc!". Aveam cu ce sa fac Craciunul. Chiar daca din nou eram singura din casa care se bucura de sarbatoare. Jumatatea mea iar facea tot posibilul sa imi strice dispozitia. Dorinta de craciun a fost sa am un copil. Credeam ca asta imi va aduce pacea in suflet si bucuria in casa.

Craciunul anului 2006. Casa imi stralucea in sarbatoare. Pana si sotul meu isi dadea silinta sa afiseze o stare de bucurie. Dar totul era atat de fals. Eram in divort. Termenul era pe 4 ianuarie. Incerca pe ultima suta de metri sa ma impresioneze. Acel an 2006 credeam eu ca a fost cumplit. Totul se darama. Totul se transforma. Cred ca a fost primul an cand nu mi-am dorit nimic. Sau poate ca mi-am dorit ca toata nebunia sa se termine cat mai repede.

Craciunul anului 2007. Pe 20 decembrie am avut unul din termenele la procesul penal. Asteptam vacanta de iarna ca sa iau decizii. Decizii cumplit de dureroase. Divortul se terminase repede. Eu cazusem nervos iar dorinta de la craciunul anterior s-a implinit. Totul de derula cu o repeziciune uimitoare. Pierdusem tot ce insemna firma: cladiri, oameni, masini si furnizori. Ramasesera doar cativa angajati. Ma durea sufletul pentru ei. Birourile firmei le mutasem in casa la mine. Salarii nu aveam cu ce sa dau. Speram ca Dumnezeu sa imi lumineze mintea in acele zile libere de craciun. Pe 21 am imprumutat o masina si am plecat sa imi adun angajatii de pe la lucrari. Una din ele era in jona Manastirii Neamt. Am intrat in Manastire. Pentru prima data am intrat in capela din spatele curtii. Am ingenunchiat la icoana Maicii Domnului si m-am rugat. M-am rugat pentru o familie, un camin si un copil. Imi doream un camin si o familie cu copii adunati in jurul bradului de craciun. In seara de ajun nu am avut brad dar am luat cea mai grea decizie de pana atunci: sa inchid firma si sa las totul in voia Domnului, si a fost prima zi dintr-un sir foarte lung cand nu am iesit deloc din casa.

Craciunul anului 2008. Dorinta anului anterior se implinise. Aveam o familie chiar daca nu era inca a mea legal. Am impodobit 2 brazi mari si frumosi, unul natural si unul artificial. In jurul celui artificial erau foarte multi copii adunati care au primit cate un mic cadou in seara de Ajun, iar langa cel natural eram eu, viitorul meu sot si copilul lui care mi-a facut cel mai frumos dar de craciun: mi-a spus MAMA. Piersusem tot si am castigat tot. In 2008 am pierdut si ultimul lucru ramas din vechea mea viata: casa. Si am castigat tot ce mi-am dorit de la viata: un camin. Nu mai aveam ce sa imi doresc. Doar sa am puterea de a merge mai departe indiferent de obstacole si piedici, sa am puterea de a le fi alaturi celor dragi in momente grele si sa am puterea de a-i invata sa mearga mai departe.

Craciunul anului 2009. Suntem la tara intr-o casuta batraneasca pe un varf de deal. Am amenajat-o cat sa ne simtim bine in ea, avem catel si pisica, am pregatit bradul sa il punem in curte. Tot ce mi-a mai ramas de facut e sa pregatesc casa pentru sarbatoarile de iarna. Sarbatoari ce anunta ca un an s-a incheiat si inca un an e pe cale sa inceapa. Sarbatori in care ne bucuram atat de invatamintele capatate in anul trecut cat si de inceputul unei noi aventuri: un nou an si un nou capitol din viata noastra.

16 decembrie, 2009

ninge

A inceput de duminica seara ca o gluma. Fulguia usor, rar si cu fulgi mici. Luni dimineata se asezase putin. Dealurile erau burate. Si apoi a tot nins. Marti la pranz deja nu se mai vedeau obiectele mici din curte. Am fost nevoiti sa caram butucii de lemn de la poarta si sa ii stivuim. Ma gandeam ca voi vedea stivuite doar lemnele gata taiate dar la volumul de zapada nu am mai putut astepta sa le taie. Asa ca, cu manusi in maini, caciulita pe cap am trecut la programul de slabit de revelion: miscarea. Iar curtea si casa a devenit o mare sala de sport cu aparate diverse: butuci de carat, geamuri de sters, covoare de periat, perdele de spalat, si dulapuri de sters. Acum, de diminieata am constata ca "domnul profesor de sport" a mai nascocit un exercitiu: dat zapada cu lopata.
Atata alb in jur...

14 decembrie, 2009

zi de iarna



Se apropie sarbatorile de iarna cu pasi repezi. mai sunt 10 zile. Ca in fiecare an imi fac o planificare riguroasa a treburilor pe zile. Din fericire sunt in grafic. Greul incepe de luni, cu scuturatul, spalatul perdelele, calcat, gatit, astfel incat joi, pe 24 si asez casa si sa o impodobesc. Dupa lasarea intunericului vom aseza bradul (artificial anul acesta)  in mijlocul curtii (in casa nu prea e loc) si il vom astepta pe mos in sufletele noastre. Pentru ca mosul ne va aduce o gramada de cadouri: linistea din suflete, bucuria de a fi impreuna, magia serii de craciun cu luminite, brad si chisca. Din anumite motive se pare ca astazi nu reusesc sa insirui in cuvinte imaginile si mai ales starea speciala de craciun.

10 decembrie, 2009

zile de decembrie

Citesc diverse stiri din ce in ce mai pesimiste privind viitorul nostru. Din punctul meu de vedere situatia actuala era de asteptat. Ma refer atat la criza economica cat si la cea politica. Cea economica vine ca urmare a politicii de consum, la indepartartarea de "personalizare". In ultimii ani s-a mers pe depersonalizare: depersonalizarea magazinelor de cartier unde toti se cunosc si mersul la cumparaturi era un moment de bucurie sociala si inlocuirea lor cu supermarketuri unde esti singur in fata rafturilor. Nu e nimeni sa iti spuna "buna ziua", nimeni sa iti zambeasca, sa iti spuna ce e proaspat, sa te intrebe ce iti fac copii, familia sau catelul. Depersonalizarea "vecinului": din cauza programului infernal cum spunea o reclama birou-somn-birou-somn nu ne mai cunoastem vecinii, nu mai salutam vecinii, nu mai schimbam impresii, retete sau diverse informatii. Depersonalizarea hainelor: se fac linii sau colectii de haine, nu mai cumparam haine ci nume de case de moda. Haina de pe noi nu mai e facuta cu drag pentru noi de croitoreasa care ne stie de ani de zile cu bucurii si necazuri sau chiar de noi insine. Puloverul pentru sot pe care il oferim de craciun nu mai e lucrat cu multa dragoste cateva saptamani ci cumparat in 5 minute de la un magazin cu o vanzatoare plictisita. Podoabele din bradul de craciun nu mai sunt facute impreuna cu copiii din diverse materiale sau incarcate de emotia multor craciunuri impreuna ci sunt cumparate de la supermarket, in fiecare an altele pentru a fi in trend. Pana si mancarea e fara gust pentru ca nu mai e facuta cu dragoste de catre mama pentru intreaga familie ci e cumparata in cel mai fericit caz ca semipreparat.
Citeam undeva ca mediul inconjurator ne afecteaza calitatea vietii. Nu cred ca se referea doar la paduri sau la poluare ci la dragostea care ne inconjoara, de la dragostea perechii sau a copiilor pana la dragostea pusa in fiecare gest, atentie sau actiune.
Am devenit niste robotei care muncim pentru a avea bani si a ne cumpara diverse lucruri. A disparut respectul pentru propria persoana si implicit pentru cei din jur. Si vorbesc de acel respect care implica aprecierea, dragostea si tot ce tine de latura umana, nu de respectul pentru cati bani are celalt.
Iar asta incepe sa se vada in organizarea sociala si in viata politica: o lipsa totala de respect pentru ce ne inconjoara.
Imi amintesc de craciunurile copilariei mele cand nu erau bani, magazinele erau goale si totusi cat de fascinante erau. Brazii erau impodobiti cu nuci impachetate in staniol (adunat un an intreg de pe la ambalaje de bomboane sau ciocolata) si ghirlande din hartie creponata dar toata familia era adunata in jurul lor, se cantau colinde si mirosea a colacei proaspeti. In ziua de ajun copiii mergeau la colindat. Nu pentru bani pentru ca nu primeau decat nuci, mere sau colacei ci pentru ca era frumos sa mergi din casa in casa sa vestesti craciunul, sa fie intampinati cu dragoste la fiecare casa. Colaceii pe vatra de anul nou erau impletiti in doua si cu coronita pentru uratori si mai mari - impletiti in patru -  pentru mascati, dobe si ursi. Dar erau facuti cu atat dragoste.... Se facea un fel de claca la cuptor: se adunau mai multe gospodine iar noi fetele mici eram printre ele impletind colacei sau cosand masti si costume.
Atatea obiceiuri frumoase pierdute... atatea manifestari ale dragostei, respectului si apreciarii inlocuite de o poleiala robotica si insingurata...