Lenta

In satucul dintre dealuri unde am crescut si unde locuiesc acum erau 2 surori cam fara varsta. Locuiau la marginea satului intr-un ... bordei. Nu am intrat niciodata dar mergeam la ele sa culeg gutui. Aveau in fata bordeiului un gutui parfumat si mamei ii placea sa aiba gutui prin casa toamna. La un moment dat a una din ele a plecat. Preotul din sat a luat-o la el sa aiba grija de casa si copii. Era maruntica si vorbea mult dar era amuzanta. Cealalta a ramas in sat si dupa revolutie lucra cu ziua. O gaseam mereu la bunica mea in gradina. Numai ca necazurile, lipsurile si singuratatea au impins-o spre acel "prieten" care face mai mult rau decat bine: alcoolul. Acum cativa ani Lenta s-a intors in sat. A imbatranit iar copii parintelui au crescut. Asa ca a venit in sat sa se bucure de pensioara si de liniste alaturi de sora ei. Dar se pare ca Dumnezeu a avut alte planuri cu ele. Vecinul lor, strabunicul meu, cel care le mai dadea cate o mana de ajutor in gospodarie s-a prapadit la o varsta destul de inaintata (se apropia de 100 de ani) asa ca, ramas fara "sprijin", bordeiul lor s-a naruit incet, incet. Bunica mea si-a adunat fratii, surorile care mai traiau si copii celor plecati dintre noi si au hotarat sa le lase sa locuiasca in casa strabunicului. Era mai mare (cu 2 camere), intretinuta dar cu aceeasi mare problema: nu exista curent electric. O vreme lucrurile au mers bine. Ele se ocupau de casa, gradina dar sub influenta acelui "prieten": alcoolul. Aveau si ceva teren lasat unui nepot mai indepartat care ar fi trebuit sa le ajute dar si el avea probleme lui legate de casa si copii. A venit si iarna si cum stim cu totii, iarna trecuta a fost mai grea decat multe altele din ultimul timp. Aveau ele ceva lemne dar prinse in zapada a fost destul de greu pentru cele doua babute maruntele. Bunica mea (merge greu din cauza unui picior ce a fost rupt cu ceva ani in urma) a facut o conventie cu ele. In fiecare zi sa vina una din ele in sat ca sa stie ca e totul in regula. Artimiza, cea ramasa in sat era invatata cu singuratatea si iesea mai greu din casa asa ca Lenta in ciuda pierderii vederii trecea zilnic pe la bunica mea. Pana cand intr-o zi nu a mai aparut. Toata lumea s-a agitat si au trimis cativa barbati sa vada ce e cu ele. Le-a dat zapada la o parte din jurul casei, le-a facut focul, le-au pus lemnele in hol si le-au dus mancare calda. Cateva zile lucuruile s-au asezat dar apoi zapada si gerurile si-au facut de cap asa ca s-a gasit o solutie. Primarul s-a ocupat de cazarea lor intr-un azil din apropiere unde sunt mai mult bolnavi cronici decat batrani dar a fost o solutie buna.
Miercuri pe la pranz suna bunica mea ca e venit primarul in vizita asa ca ne-am dus sa vedem despre ce e vorba. Asa am aflat ca Lenta a murit si ca nu are cine sa o ingroape. Era ora 11, era foarte cald afara si ea era moarta de mai bine de 24 de ore asa ca dupa ce am spus un DA categoric fara sa stam pe ganduri am trecut la treaba. Am intrat intr-un concurs contra cronometru. Intai am stabilit inmormantarea. Pentru inceput ne-am gandit sa o inmormantam in satul cu azilul ca sora ei sa mai poata merge la mormant dar.... crescuse si traise aici. Aici o cunostea toata lumea si aici ar fi putut fi condusa pe ultimul drum crestineste. Dar aici nu se putea face inmormantarea decat a doua zi , joi, deoarece parintele era foarte ocupat vineri iar sambata era prea tarziu. S-a stabilit inmormantarea pentru joi la ora 11. Deci aveam la dispozitie 24 de ora sa pregatim inmormantarea. Am plecat la drum in primul rand sa ii cumparam sicriul si sa o asezam in el, apoi sa mergem in oras sa facem cumparaturile pentru inmormantare. Toate astea ne-au luat cateva ore bune. La ora 7 seara eram cu masina mortuara inapoi in sat. Urmatoarea problema a fost casa. Tot casa strabunicului dar nu mai trecuse nimeni pe acolo din ziua in care au plecat ele. A fost nevoie de 4 barbati cu coasele sa putem intra in casuta de la marginea satului, apoi am trecut la curatenie:maturat, sters si varuit. La ora 21 era asezata in camera mare cu tot ce era necesar pentru priveghi. A doua zi dimineata am pus perdele curate si presuri pe jos. La ora 22 m-am asezat cu sotul meu la o cafea si am pus pe hartie ce mai aveam de facut: pachetele pentru cimitir (nu am facut praznic pentru ca era timpul prea scurt), coliva si masa de acasa pentru preoti, primar si alte oficialitati. Am uitat sa spun ca intre timp am vorbit si cu parintele la care ea a locuit atata timp.  Surprins de veste a confirmat prezenta sa la slujba de inmormantare. Deci la ora 22 am pus graul la fiert. Intre timp am pregatit un meniu de post pentru masa si am copt paine de casa. La ora 4.20 dimineata am inchis focul la coliva, aveam borsul de legume in frigider, o tocana de dovlecei pentru felul al doilea (piureul de cartofi si mamaliguta urma sa o pregatesc in timpul mesei), platoul cu aperitive de post si o crema de pateu vegetal cu castraveti in otet. Pachetele pentru pomana asteptau linistite in cosuri cozonacul si colaceii de dimineata. La ora 6.30 incercam sa ne dezmeticim in fata unei cesti de cafea. Si spre surprinderea mea la ora 10.50 totul era pregatit. Doar coliva nu se racise si am improvizat un cos cu pahare de plastic pline cu coliva calda in locul platoului decorat cu cacao si bombonele. Curtea casei a fost plina de lume iar predica tinuta de parintele invitat la biserica a fost emotionanta si plina de invataminte. Cum Dumnezeu are grija de fiecare in functie de sufletul sau si nu de banii sai. Ca o femeie necajita ca Lenta, dar cu un suflet mare si curat, a avut parte de o inmormantare frumoasa si a fost condusa pe ultimul drum de catre tot satul in urma celor doi preoti in timp ce multi oameni cu stare nu au parte de atata atentie pentru ca nu au avut oameni aproape in timpul vietii.
Probabil au fost multe scapari pentru ca timpul a fost scurt. Majoritatea satului ne-a fost alaturi cu sfaturi si si nu numai, tinand cont de faptul ca e pentru prima data cand ne ocupam in exclusivitate de un asemenea eveniment dar probabil vor fi si multi carcotasi. Oricum noi ii multumim Bunului Dumnezeu ca ne-a invrednicit sa ducem cu bine la sfarsit sarcina primita si o sa ii purtam de grija atat Lentei care nu mai e cat si Artimizei care a ramas singura.
Lenta avea o vorba pe cand traia si o necajea cineva: "esti cu capul?". Vorba care s-a auzit foarte des in astea doua zile si probabil va ramane pe buzele oamenilor multa vreme.