28 august, 2010

plimbare de dupa amiaza

Ieri a fost o zi mai speciala. Mama mea si-a sarbatorit iesirea la pensie. Chiar daca faptic a fost mai prin primavara, a preferat sa sarbatoreasca evenimentul, la fostul loc de munca, in prag de toamna. Dupa ce alergatura si emotiile s-au terminat am plecat la plimbare. Si pentru ca era "ziua ei speciala" am lasat-o sa hotarasca destinatia "vacantei de cateva ore". Surpriza mea a fost ca optat pentru Cheile Bicazului. Nu am mai fost acolo de mai bine de un an. Era locul unde fugeam cand ma simteam doborata. A fost o perioada cand ajungeam acolo la 2-3 zile. Asa ca eram curioasa de ce voi simti si ce gama de sentimente vor iesi la suprafata in momentul "reintalnirii". Intamplarea a facut ca singul sofer capabil de drum sa fiu eu. Tata si-a temperat emotiile petrecerii cu cateva beri alaturi de sotul meu iar mama era obosita. Spre dezamagirea copilului meu care prefera sa mearga cu bunica la volan pentru ca merge mai repede decat mine. Drumul a fost frumos, presarat cu cantece improvizate pe drum. Intalnirea cu Cheile a fost o uimire totala pentru copil iar la urcare singura mea preocupare erau curbele deoarece abia ma obisnuisem cu masina. Lacul Rosul mai curat decat il tineam minte forfotea de turisti iar apropierea serii asezase un val de liniste peste tot muntele. Doar tipetele vesele din tunel spargeau atmosfera aproape religioasa. In ultima curba stransa la coborare (prima cum urci spre Lacul Rosu) am oprit sa ne imbatam cu aerul rece de munte, cu susurul apei si trainicia pietrelor. Abia acolo trecutul m-a ajuns din urma. Dar nu am simtit decat dor dupa noptile cu luna plina si cer instelat cand stateam pe acele pietre si ma rugam pentru linistea sufletului meu, pentru linistea din viata mea si pentru un camin plin de dragoste. Si multa liniste. Senzatia ca sunt intr-o imensa catedrala naturala unde legatura cu Divinitatea e mai puternica ca oricand si oriunde a revenit. Asa ca m-am asezat pe aceleasi pietre si I-am multumit lui Dumnezeu pentru caminul meu, pentru linistea din sufletul si din viata mea.
Mai la poalele muntilor, in fata unui cuptor de var si dorinta piciului meu a fost indeplinita. A gasit o pisicuta vargata de care nu se mai desparte. 

Un comentariu:

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.