despre judecarea sau nejudecarea aproapelui

Sursa foto: http://mellymirror.blogspot.ro/

Chiar daca titlul pare a fi desprins dintre randurile unei predici de duminica nu am de gand sa postez una. Ci doar o serie de intamplari care m-au facut sa ma retrag in micul meu univers nu din teama de a nu fi judecata ci pentru ca nu pot schimba modul celorlalti de a vedea lumea dar pot sa imi fac mie viata frumoasa.
Intamplari pe care  mi le-am amintit zilele acestea plivind straturile de flori. Pot spune ca atitudinile erau oarecum previzibile dar, ca de obicei, m-am gandit ca o logica simpla ar impiedica "aruncatul cu pietre". O speranta spulberata in momentul in care am lasat poarta, si cea a curtii dar mai ales cea a sufletului, larg deschisa sa poata intra "prietena". Mi-a dat Dumnezeu prietene de o viata alaturi de care am trecut prin momente frumoase dar si prin unele mai putin placute, dar mi-am spus ca prietenii sau prietenele niciodata nu prisosesc. Asa ca, in acea zi de august mi-am dorit sa transform o relatie virtuala intr-una reala.
Dar n-a fost sa fie....
Spuneam ca era previzibila cumva atitudinea ei pentru ca traind in oras e mai greu de inteles viata la tara dar mai ales pentru ca, de-a lungul timpului, am remarcat ca avea obiceiul sa "tese" povesti si imagini in jurul persoanelor ignorand amanunte care i-ar fi infirmat presupunerile. Dar mai mai ales ii placea sa "scotoceasca" dupa amanunte uracioasa sperand sa gaseasca tot felul de picanterii despre ceilalti. Nu stiu daca facea asta pentru a iesi din monotonia de zi cu zi sau pentru ca avea ceva de ascuns de care nu era prea mandra si aflarea de "picanterii" despre cei din jur ii mai linistea vinovatia dar am considerat ca asta face parte din farmecul ei. Nu mi-am facut sperante ca nu ar proceda asa si cu mine dar la momentul acela nu am crezut ca asta ar putea fi un impediment in calea discutiilor noastre zilnice. Ce m-a facut sa ma retrag in micul meu univers au fost mici remarci, mici amanunte strecurate in conversatie din care reiesea dezamagirea ei dupa vizita la mine. A fost dezamagita de casa, de curte si de viata mea chiar daca vorbeam zilnic de ceva vreme iar aici, pe blog, existau poze cu curtea si casa mea.
Atunci, in acele zile, cand micile amanunte imi confirmau dezamagirea ei mi-am dorit sa ii dea Dumnezeu cel putin atat teren cat lucrez eu pentru a vedea cat de usor se amenajeaza, se intretine si se lucreaza. Dar acum, dupa aproape in an, nu ii doresc decat sa fie sanatoasa si sa isi gaseasca linistea sufleteasca.
Pentru mine, intalnirea cu ea (atat virtuala cat si reala) a fost o lectie de viata pentru care ii multumesc deaorece m-a ajutat sa merg mai departe, sper eu mai frumos, si sa ma bucur de noile oportunitati pe care mi le-a scos viata inainte.