22 februarie, 2014

Remedii pentru dureri articulare

Articol publicat in Ziarul de Iasi
Odata cu frigul, pe langa raceli si gripe, odata cu varsta isi fac simtite prezenta si durerile articulare. Si daca durerea in articulati se instaleaza seara cand ajungem franti de oboseala acasa e si mai rau. Dar oare avem ceva la indemana pemtru calmarea lor? In primul rand caldura. Articulatia dureroasa are nevoie de caldura. Iar cel mai la indemana este un manson din lana. Fie soseta daca e vorba de glezna, fie un manson tricotat din lana puse peste un material din bumbac ca sa nu intepe dar este important ca materialele sa fie naturale si sa nu aiba in compozitie acril sau poliester. Apoi punem apa pentru ceai la fiert. Printre plantele cu efect antiinflamator cel mai uzual este socul (se pune o floare sau 1-2 linguri de planta maruntita la o cana de apa fierbinte si se infuzeaza 15-25 minute) apoi scoarta de salcie, florile de galbenele, urzica, mugurii de plop, cretusca, roinita, frunzele de mesteacan, frunzele de frasin sau boabele de ienupar. Se pot folosi combinatii din aceste plante dar sa nu depaseasca o lingura de plante maruntite la o cana de apa. Se adauga plantele cand apa fierbe, se mai lasa un minut, se opreste flacara si se lasa 15 min la infuzat. Se poate indulci cu miere sau sirop de plante. Se beau 3 cani pe zi de infuzie.
O alta solutie ar fi cataplasmele cu plante maruntite. Fie ca este hrean dat pe razatoarea mica, usturoi pisat sau ceapa maruntita se pun intr-un prosop de bumbac se acopera  si se aplica pe incheietura dureroasa. Nu se pune planta direct pe piele pentru ca poate da iritatii.
Compresele sunt usor de facut si sunt eficiente in dureri acute insotite de inflamatii (articulatiile sunt usor umflate). Acestea pot fi cu biter suedez sau cu otet (de mere sau balsamic) diluat. Solutia de otet se prepara punand o lingura de otet intr-o cana cu apa calduta. Pentru a preveni iritatiile se foloseste o crema de galbenele inainte de a pune compresa. Crema de galbenele e usor de preparat in casa folosind un pachet de unt, margarina sau 250 gr untura. Se topeste untul, se pune o mana de flori de galbenele, se lasa 2-3 min pe foc si apoi se lasa pana a doua zi cand se reincalzeste, se strecoara si se pastreaza in borcan acoperit, la frigider pana la 6 luni. In crema se mai poate pune musetel (dezinfectant), cimbrisor (antimicotic) si menta pentru un efect racoritor.
Compresele calde sunt calmante dar mai usor de aplicat seara, pentru ca incheietura trebuia sa stea la caldura cat mai mult timp. Acestea pot fi pernute din bumbac sau in (dreptunghiulare cat sa infasoare ingheietura) umplute cu seminte de in, sare grunjoasa (de mare sau de muraturi) sau nisip. Se incalzesc in cuptor, pe calorifer sua pe soba si se aplica pe incheietura. In loc de pernuta putem folosi un prosop din bumbac sau in imbibat in ceara si reincalzit in apropierea unei surse de caldura. Prosopul din bumbac de pune intr-un vasa sa stea intins si se toarna ceara topita peste el. Cea mai buna ceara este cea de la ramele vechi din stup, inegrite, pentru are in compozitie si propolis. Aceasta se incalzeste langa o sursa de caldura, amestecand-o cu mainile (ca pe plastilina) pana devine moale dar sa nu curga. Se modeleaza astfel incat sa infasoare articulatia, se pune un prosop de bumbac sau in peste ceara iar apoi un manson de lana pentru a pastra caldura cat mai mult timp. Ceara veche este un excelent remediu pentru durerile de spate in cazul durerilor menstruale sau de rinichi si pentru frunte cand sunt probleme cu sinusurile. Si daca am amintit de sinusuri, cel mai rapid remediu pentru desfundarea lor este hreanul ras.
Baile fierbinti la picioare amelioreaza durerile reumatice dar nu se recomanda in cazul persoanelor cu hipertensiune sau probleme cardiace. Baile fierbinti la picioare poat fi doar cu apa fierbinte, se poate adauga o mana buna de sare grunjoasa (de mare sau de muraturi) sau un ceai concentrat din frunze de nuc si urzica.
Masarea articulatiilor dureroase cu tinctura sau cu ulei de masline in care s-au adaugat cateva picaturi de ulei esential poate diminua durerea. Tincturile pot fi de tataneasa, de muguri de plop sau boabe de ienupar. Acestea se pot face in casa prin adaugarea unui alcool (medicinal sau tuica de casa din fructe) intr-o sticla de sticla in care au fost puse plantele (cam 10 gr plante la 100 ml alcool). Sticla va sta la soare timp de 10 zile dupa care se filtreaza alcoolul si se pastreaza intr-un recipient inchis la culoare, la intuneric. Daca preferam masajul cu ulei de masline, la 100 ml ulei se adauga 10 picaturi ulei de menta sau de ienupar si se maseaza usor, cu miscari circulare pana uleiul este absorbit de piele. In ambele cazuri urmeaza impachetarea incheieturii intr-un prosop de bumbac apoi in manson de lana pentru a sta la caldura.
Si baia generala ajuta la calmarea incheieturilor dureroase daca la umplerea ei s-a folosit un saculet cu fan, flori de fan, trifoi, frunze de frasin sau mesteacan.
Indiferent ce remedii se folosesc pentru calmarea durerilor articulare, e bine sa se evite frigul si umezeala prin folosirea materialelor naturale si calduroase.

2 comentarii:

  1. Un remediu eficient,mai ales ca in cazul afectiunilor articulare, produsele din farmacii lasa mereu de dorit, neavand rezultatul asteptat, cu toate ca au un pret ridicat.

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc ca ati trecut pe aici!
Imi cer scuze pentru ca mesajele vor fi moderate iar cele care includ reclame ca si cele care sfideaza bunul simt nu vor fi vizibile pe blog.
Va multumesc pentru intelegere.