Mici/mari nemultumiri si intrebari

Pe tot parcursul anului scolar trecut am stat in dubii daca sa scriu sau nu despre un subiect care mi-a dat mari batai de cap. Am ales sa nu scriu pana la urma. Dar uite ca a inceput noul an scolar si nemultumirile din urma au rabufnit iarasi.
Imi place treaba bine facuta sau deloc si sa spun in fata ce gandesc. Asa ca nu sunt o persoana foarte agreabila pentru cei care nu au aceleasi preferinte. Eu prefer sa nu fac ceva daca nu il pot face bine sau cu daruire. Am constata de-a lungul timpului ca o treaba facuta ca sa fie facuta pe principiu "las ca merge si asa" aduce mai multe dureri de cap si complicatii. Ajungi sa pierzi mai mult timp in timp decat ai castigat nefacand treaba bine. Din pacate sunt domenii in care nu mai poti "repara" raul facut. Poti ameliora, poti imbunatati situatia dar nu poti "repara". Si astea sunt domenii in care lucrezi cu oameni: invatamant, sanatate si chiar religie. Urmarile principiului "las ca merge si asa" lasa urme adanci si de multe ori pe viata. Iar cand acest princpiu este aplicat alaturi de "ziua trece, leafa merge" dezastrul e si mai mare.
Am intalnit la scoala la Matei, in cursul ultimilor 2 ani cadre didactice "mucegaite" pe postul pe care sunt titulare de multi ani. Nu m-am legat de studiile pe care le au sau nu le au, de modul cum au dobandit diplomele dupa revolutie ci strict de daruirea cu care si-au facut treaba, de atitudinea de la ora si de mesajul transmis elevilor. Am crezut ca odata cu terminarea gimnaziului Matei va depasi nemultumirile legate de aceste "cadre didactice". Dar asa cum spuneam e un domeniul unde greselile lasa urma adanci. Si odata cu inceputul liceului si cu testele initiale au aparut frustrarile si golurile din urma.
Primul obiect de care s-a lovit a fost romana. Dupa o profesoara in generala care le spunea sa nu citeasca prea mult ca vor fi obositi, dupa vacante fara liste de lecturi (obligatorii sau suplimentare) de la scoala, dupa 2 ani de "odihna" si discutii interminabile cu mine care il puneam la citit fara sa tin cont de sugestia profesoarei, a  intalnit o profesoara cu daruire care le-a facut o lista lunga de lecturi ramasa deschisa care se completeaza mereu cu sugestiile elevilor. Si de la "odihna" s-a trezit ca are de citit cam o carte pe saptamana pentru imbogatirea vocabularului, a capacitatii de a-si sustine punctul de vedere si a culturii generale.
Apoi a fost matematica. La scoala i s-a tot spus ca nu va face fata la liceu, ca nu e capabil chiar daca a fost singurul din scoala care a mers la olipiada faza judeteana. Si dupa orele de matematica din gimnaziu in care li se spunea ca nu sunt in stare sa rezlve exercitii mai grele (subiectul III din testele pentru admitere) a ajuns sa faca doar exercitii de nivel de olimpiada. I-au trebuit 3-4 zile in care a trecut prin diverse faze, de la plans ca nu intelege, ca el nu a facut asa ceva la scoala, apoi cautat informatii pe net, citit din cartile mele din facultate, frustrarea ca se rade de el la scoala pana la a intelege ce se face la liceu si chiar sa le considere provocari si sa ii placa. Azi are testul initial de care nu ii mai era teama dimineata. O alta schimbare a fost atitudinea profesorilor. De la adresari gen "dracul ista", "sa va ia dracu' de prosti" a trecut la atitudinea relaxata a unui profesor care zambeste, care glumeste cu ei si care ii striga pe numele mic.
Socul mare care a fost sursa multor crize de plans si disperare a fost chimia. A constata ca nu stie nimic inafara de explicatiile pe care i le-am dat eu in clasa a 7-a cand inca mai dorea sa invete la chimie. Materia de clasa a 8-a e o mare gaura neagra. Asta pentru ca la chimie ca si la fizica (le-a facut cu aceeasi profesoara, fosta directoare a scolii) nu a facut nimic in ultimii 2 ani. Doamna ii punea sa conspecteze din carte timp in care dumneaei citea la catedra. Citit care a fost subiectul multor glume intre elevi: de la faptul ca uneori tinea cartea cu fundul in sus pana la faptul ca in 2 ani a avut aceasi carte la dumneaei. Iar notele se puneau pe planse. Elevii erau pusi sa faca planse cu informatiile din fiecare lectie cat mai colorate si inventive. Ceva de genul unui soare in mijlocul caruia era trecuta o definitie iar pe razele soarelui erau trecute proprietatile. Din pacate Matei s-a plictisit de desene de genul asta pe masura ce se apropia examenul asa ca a avut media 9 la "desen-chimie". Si pentru ca a mai venit pe la ore cu informatii noi si a avut tupeul sa o provoace pe profesoara cu teme noi, cu explicatii suplimentare deranjand-o pe doamna din cititul de la catedra, a fost catalagat ca fiind arogant: "prea arogant ca sa intre la Roman-Voda". Se pare ca a fost suficient de arogant ca sa intre dar nu a fost suficient de arogant ca sa si scrie ceva la testul initial de chimie chiar dupa un week-end de invatat pe rupte de pe net cu un programel special pentru asta. O sa vedem pe parcurs cum vom umple acest mare gol numit "chimie".
Iar la materia de care ii era cel mai teama, informatica, a inteles ce li s-a predat de la prima ora si e foarte incantat atat de materie cat si de domnul profesor.
Iar profesorul care l-a impresionat cel mai mult este domnul diriginte. Abia astepta sa il cunoasca deoarce a fost profesorul meu de fizica si m-a auzit de multe ori povestind. Mai ales ca pentru mine, nu a fost doar un profesor care m-a facut sa iubesc fizica ci si un model de dascal ca daruire, profesionalism si formator de oameni. M-a bucurat mult faptul ca va avea acelasi model daca pana la terminarea liceului isi va mentine dorinta de a deveni dascal.
Sa speram ca pe parcurs vom depasi problemele de gol de materie ca si cele de "incredere in sine" create de cadre didactice cu orgolii, cu mandrii prost intelese si care normal ar fi sa le lase la usa clasei daca nu la poarta scolii.
Dar asta nu ma opreste sa ma intreb cum ar arata societatea noastra daca fiecare persoana si-ar face treaba pentru care e platita cu daruire si cu responsabilitate.
Daca unele cadrele didactice care predau la scolile de la tara ar incerca sa faca performanta si nu doar "scoala de masa" cum mi-a spus doamna de matematica.
Daca pricipiu axarii pe elev promovate de sistemul actual de invatamant ar fi puse in practica de toate cadrele didactice?
Daca unele cadre didactice nu ar uita  ca intr-un fel sau altul toti au plecat de la tara si ca toate numele mari s-au format la tara, de la Eminescu la Titu Maiorescu.
Cum ar fi daca unele cadrele didactice ar fi mai mandre de copiii pe care ii formeaza decat de masina sau casa pe care o au?
Nu generalizez pentru ca am cunoscut profesori minunati care se lasa pe ei pentru clasele lor, dar sunt unele "specimene" care chiar fac de ras numele.
Eu nu inteleg de ce unii, carora nu le place meseria aleasa, nu cauta alta care sa le faca placere si unde pot fi buni.
De ce sunt ocupate posturi de profesori blazati, plictisiti, mucegaiti cand sunt atatia tineri cu entuziasm, cu initiativa si daruire care stau pe alte posturi decat cele pentru care s-au pregatit si au har.
Si de ce, in momentul cand ajunge intr-un astfel de colectiv "mucegait", o persoana cu imaginatie, entuziasm si daruire i se tot pun bete in roate?
Oare cate generatii mai trebuie sa treaca pana vom invata sa ne ajutam unii pe altii, sa invatam unii de la altii, sa incercam sa ne autodepasim de le o zi la alta. Cat va mai trebui sa treaca ca sa renuntam la orgolii prost intelese si sa fim mai buni unii cu altii? Si asta in conditiile in care in fiecare an sunt mii de absolventi de psihologie si de teologie care ne pot ajuta sa vindecam ranile trecutului ca sa putem sa fim mai buni, mai iubitori si mai altruisti.